Aud din ce in ce mai tare
Din mine un suflet
Ce strigă că îl doare...
Îl doare dorul de fi iubit
Îl doare gândul
De multe gânduri înrobit
Îl doare dorul de a fi aproape
De cel ce L-a scăpat de noapte
De noaptea-nsingurării...
Îl doare că simte că a fost trădat
De tot ce era mai bun şi mai curat
Se simte a fi fost prădat
Şi îl aud....adesea îl aud cum strigă
Şi atat de tare uneori că mi se face frică
Căci crede că nu mai are vreo scăpare
Căci cel pe care îl iubea îl lasă
Şă zacă în uitare...
Şi sufletul adesea e atât de zbuciumat
Căci doar de către Cuvântul
Se lasă alinat...
Şi sufletul ar vrea să fugă...să fugă
Căci pe toţi cei ce-l înconjoară
Îi simte a fi o umbră...
Şi nu e viaţă împrejurul lui
Şi simte cum adânc
Adesea se topeşte...de dorul Lui...
O, cât de cumplit îl simt în sinea mea
Tu suflete al meu ridică-te acum
Dintru adâncă durerea ta
Căci nu doresc în iad să mă cufund
Ci imi doresc că scap de chinul meu...profund...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu